Baronul de Giurgiu Niculae Bădălău, reținut de procurorii DNA pentru că i-ar fi promis unui primar o șpagă de 170.000 de euro, a fost promovat de PSD în funcţia de vicepreşedinte al Curţii de Conturi în 2020. Pentru a obține sinecura dorită, Bădălău a modificat o lege strict în interes personal.
Povestea începe în 2017. Pe atunci, Niculae Bădălău era mâna dreaptă a lui Liviu Dragnea în PSD. Baronul de Giurgiu pusese ochii pe funcţia de preşedinte al Curţii de Conturi, după pensionarea lui Nicolae Văcăroiu. Însă nu-l ajutau studiile. Articolul 47 din Legea de funcţionare a Curţii de Conturi (94/1992) impunea la acel moment „studii superioare economice sau juridice“. Cum Niculae Bădălău e de profesie inginer, n-ar fi putut ajunge şef al Curţii de Conturi. Ce face un parlamentar PSD când legea nu-i dă voie să ocupe un post călduţ la stat? Modifică legea, astfel încât să poată obţine sinecura dorită.
Prin urmare, Bădălău a depus personal un amendament la lege, astfel încât a mai adăugat o profesie la condiţiile de studii: „economice, juridice sau inginereşti”. El fiind inginer. Amendamentul cu dedicaţie a fost adoptat cu majoritate de voturi, în condițiile în care PSD deţinea controlul în Parlament. Aşadar, legea care-l oprea pe Bădălău să ajungă preşedintele Curţii de Conturi a fost modificată chiar de Bădălău pentru Bădălău.
La acea vreme, Liviu Dragnea a vrut să evite un nou scandal şi s-a opus ca Niculae Bădălău, omul său de încredre, să ajungă preşedintele Curţii de Conturi. Mutarea a eşuat, dar legea a rămas modificată în sensul dorit de baronul de Giurgiu. Astfel, trei ani mai târziu, inginerul Niculae Bădălău a profitat din plin de legea pe care a schimbat-o pentru sine în 2017 şi a obţinut un post de vicepreşedinte al Curţii de Conturi, unde încasa lunar 5.000 de euro.
„Ficăţel“, condamnat pentru grâul furat
În 1988, Bădălău a fost condamnat pentru că a furat patru saci cu grâu. „Profitând de neatenţia muncitorilor din cadrul Bazei de Recepţie Malu Spart, a sustras 4 saci cu grâu pe care i-a transportat la locuinţa inculpatului Gheorghe Dumitru, vânzându-i acestuia cu suma de 1.200 lei”, se arată în decizia instanţei. Liderul PSD a primit la acea vreme o pedeapsă de un an de închisoare, pe care, cu şansă, n-a mai executat-o. Nicolae Ceauşescu, cu ocazia aniversării a 70 de ani, a amnistiat toate condamnarăile mai mici de 10 ani. Bădălău apucase totuşi să stea două săptămâni în arest. Nicolae Bădălău este poreclit baronul-Ficăţel, din cauza unui dosar penal penal în care este acuzat că a luat şpagă carne de pui cu scopul să o ofere, mai departe, mită în campania electorală. Dosarul trenează de 10 ani.