Analiză

De ce nu avem guvern

Foto: Nicusor Dan / FB

PSD a avut un singur obiectiv la negocieri: să diminueze șansele lui Ilie Bolojan de a ajunge premier. PSD ar prefera orice altă variantă: prim-ministru tehnocrat, rotativă, alt premier liberal, dar nu Bolojan. În decembrie, PSD și UDMR s-au coalizat cu scopul ca Bolojan să nu obțină un portofoliu cu greutate în guvern. L-au exilat la Senat, într-un post decorativ. Dar Bolojan a făcut reformă chiar și la Senat, printre urletele activiștilor de partid, speriați că-și pierd sinecura.

Poți intui foarte ușor ce va face Bolojan ca premier. Exact ce a făcut în ultimii 20 de ani, la Secretariatul General al Guvernului, Primăria Oradea, CJ Bihor, Senat și Cotroceni. Într-un cuvânt: curățenie.

În acest moment, Bolojan e un paradox: are o cotă de încredere foarte mare în rândul populației, dar o putere politică foarte mică. Bolojan nici măcar nu are sprijinul total al propriului partid. Aripa PSD din PNL l-ar executa mâine dacă ar avea alternativă. Pentru PSD e un coșmar, iar liderii UDMR nu-și găsesc cuvintele nici în maghiară când aud de Bolojan. Singurul partid care-l susține e USR, dar asta nu-l ajută cu nimic, nici politic, nici matematic.

Șansele lui Ilie Bolojan de a ajunge premier cresc sau scad în funcție de dorința președintelui Nicușor Dan. Indiferent cât va sta la Cotroceni, un mandat sau două, Nicușor Dan nu va mai avea niciodată o putere mai mare decât acum. A venit pe un val puternic de emoție, are peste 6 milioane de voturi, a găsit un fotoliu liber la Palatul Victoria, deci nu trebui să uneltească împotriva unui premier ostil – vezi cazul Iohannis vs Ponta. Dacă Nicușor Dan nu reușește să-l impună acum pe Ilie Bolojan nu va mai reuși niciodată.

Indiferent de rezultatul negocierilor pentru formarea Guvernului, Bolojan nu are nimic de pierdut. Nu va fi premier? Poate candida la Primăria Capitalei. Nu e interesat de București? Poate rămâne președintele Senatului. Sau poate obține un portofoliu de ministru. Din orice funcție, popularitatea sa va crește în următorii ani și va deveni un rival chiar pentru Nicușor Dan.

Analiză

Hai să mergem la urnă, nu la ură!

Prezența la vot decide învingătorul!

Poate că ai obiceiul să-ți dai ochii peste cap când auzi că fiecare vot contează. Poate crezi că e doar un clișeu electoral sau marketing politic. Că indiferent de votul tău, “ei” decid și, oricum, sunt interese mari la mijloc. Azi tu decizi și e interesul tău la mijloc.

În toamnă, diferența dintre finala prezidențială și neant politic a fost de numai 2.700 de voturi. Altfel spus, locatarii a două blocuri care au făcut saltul istoric de pe canapea la urnă. Iar în urmă cu două săptămâni, finala s-a decis la diferență de un procent. Un procent care a ofilit crini și trandafiri. Alteori, un finalist a adormit ca președinte și s-a trezit pe locul doi. Tot un procent a fost. Azi, miza e și mai mare: un procent ne poate arunca într-o altă lume.

Așadar, în timp ce unii caută dovezi că pământul e plat, noi avem dovada că fiecare vot contează! Și viitorul stă, la propriu, în mâna noastră, camuflat sub formă de ștampilă și tuș.

Atenție, nu e doar o alegere între doi candidați. Viitorul președinte, indiferent de nume, va concentra în mâna sa cea mai multă putere din ultimii 20 de ani. Va numi premierul, va impune o majoritate parlamentară, șefii serviciilor secrete și șeful DNA. Totul din startul mandatului. Totul în câteva zile. Deci toată puterea. Mare grijă pe mâna cui lăsați România!

Hai să mergem la urnă, nu la ură!

Analiză

TeamCiolacu. Surse: Elisabeta Lipă va fi aleasă vicepreședinte al PSD. Cine i-a luat locul Gabrielei Firea

Sursa foto: facebook.com/ElisabetaLipaOfficial

Elisabeta Lipă, președintele Agenției Naționale pentru Sport, va fi aleasă vicepreședinte al PSD la Congresul de sâmbătă, în echipa liderului Marcel Ciolacu, potrivit unor surse politice. Așadar, Elisabeta Lipă a trecut de la TeamRomania (pe timpul Olimpiadei de la Paris) la TeamCiolacu.

Ce mutări a pregătit Marcel Ciolacu:

→ Gabriela Firea va pierde funcția de prim-vicepreședinte, fiind înlocuită cu primarul Sectorului 4 Daniel Băluță. Totuși, Gabriela Firea va rămâne în continuare președintele filialei PSD București.

→ Sorin Grindeanu rămâne prim-vicepreședinte, iar Paul Stănescu – secretar general al PSD.

→ Europarlamentarul Mihai Tudose va deveni președinte al Consiliului Național al PSD, în locul lui Vasile Dîncu. La rândul său, Vasile Dîncu va fi ales vicepreședinte pentru Afaceri europene.

→ Cuplul Claudiu Manda – Lia Olguța Vasilescu a fost recompensat cu doua funcții de vicepreședinte la nivel național.

→ Victoria Stoiciu, consilier al premierului Marcel Ciolacu, va fi vicepreședinte PSD pentru relația cu ONG-urile.

→ Gheorghe Soldan, care l-a învins pe Gheorghe Flutur pentru șefia CJ Suceava, va fi vicepreședinte pentru Dezvoltare Regională.

→ Victor Negrescu și Titus Corlățean își pierd postul de vicepreședinte. Însă Victor Negrescu va pleca la Bruxelles, în funcția de comisar european din partea României. În schimb, Corlățean suferă a două înfrângere în curs de numai câteva luni: în primăvară a ratat un loc eligibil pentru Parlamentul European, acum pierde și funcția de vicepreședinte la nivel național.

Analiză

București – o capitală între poezie și pușcărie

Gabriela Firea s-a înțepat în spinul de la vârful PSD Foto: facebook.com/gabifirea

De la candidatul “deocamdată” a devenit candidatul “niciodată” ca apoi să fie avansată în rolul de șef de campanie. Aceasta frază rezumă cariera politică a Gabrielei Firea: trecut-prezent-(fără) viitor. Visele doamnei Firea, care urzeau zărpălatic rolul de primar al Capitalei, președinte al PSD și candidat la alegerile prezidențiale, au prins forma unui coșmar împletit la Buzău. După o zăpăitură de câteva zile, doamna Firea a fost redusă la tăcere cu perspectiva sumbră de a-și fi spus ultimul cuvânt în politică. Desigur, are varianta unei candidaturi individuale, dar plecarea din PSD i-ar aduce doar un rol de zănatic în politică.

Continuă să citești →
Analiză

România educată a găsit lacăt pe ușa școlilor și dezacorduri în Senat

Foto: facebook.com/FSLIRomania

Proiectul România educată s-a întrupat după 8 ani și 6 luni de chinuri exact în ziua în care educația a intrat în grevă generală. Numai un maestru german putea calcula cu atâta precizie un calendar al inadecvării. Așadar, trimisă cu ghizodanul în spate în societate, România educată a găsit lacăt pe ușa școlilor. Altfel, într-o zi normală, ar fi găsit un briceag la gâtul profesorilor, narcos în ghiozdane și grupuri de whatsapp în care părinții le oferă profesorilor meditații la școala vieții.

Continuă să citești →
Analiză

Cum a renăscut OUG 13

Foto: Facebook/ Liviu Dragnea

CCR a cerut, în mai multe decizii, un prag financiar pentru infracțiunea de abuz în serviciu.

Ministrul Justiției, Cătălin Predoiu, nu a vrut să scoată castanele din foc și a trimis în Parlament un proiect de lege fără niciun prag. Nici usturoi n-a mâncat, nici gura nu-i miroase.

După ce a zăcut trei luni în sertarele Senatului, liderii coaliției PSD-PNL-UDMR și-au făcut curaj. Duminică-seară, într-o întâlnire restrânsă, au decis să stabilească pragul valoric la 250.000 de lei (50.000 de euro).

Continuă să citești →
Analiză

Cum afectează războiul din Ucraina traficul aerian în Europa. Care sunt cele mai aglomerate aeroporturi

Europa se pregătește de cel mai aglomerat sezon aerian post-pandemic, dar sunt câțiva factori care perturbă programul de zboruri, deci călătoriile a milioane de europeni. În primul rând, invazia Rusiei în Ucraina, care a dus la închiderea spațiilor aeriene aferente celor două state. Apoi, problema angajaților din aeroport, disponibilizați în pandemie, ca urmare a constrângerilor financiare. Și grevele tot mai dese din sectorul transporturilor, în principal din Franța și din Belgia. Cât de aglomerată va fi vara? Care sunt aeroporturile cu cel mai mare trafic? Cum arată competiția între companiile aeriene?

Continuă să citești →
Analiză

Surse. Cine va fi candidatul PSD pentru Primăria Sectorului 5. Ce partid îl susține pe Piedone junior

Foto: Facebook/vladpopescudeputat

Rareș Hopincă, în prezent consilier general, e favorit pentru a candida din partea PSD la Primăria Sectorului 5, susțin surse politice pentru zachmann.ro. Înainte de a fi consilier general, Hopincă a ocupat funcția de city manager al Sectorului 5, în mandatul primarului Daniel Florea (PSD). De altfel, după arestarea lui Piedone, Florea a insistat pe lângă Marcel Ciolacu să fie susținut de PSD pentru o nouă candidatură, însă liderul social-democrat a refuzat, pe motiv că Florea stă ”dezastruos” în sondaje. Nervos, Daniel Florea a demisionat din partid. Gabriela Firea, liderul PSD București, a încercat să-l impună pe fostul viceprimar al Capitalei, Aurelian Bădulescu. Propunerea a fost refuzată de Ciolacu.

Continuă să citești →
Analiză

PNL și rotația premierului

Foto: Facebook / Guvernul României

În primul rând, declarația lui Alexandru Muraru, – că Nicolae Ciucă ar trebui să rămână premier și din mai 2023 încolo – este întoarsă pe toate fețele pentru că vine din partea fratelui ambasadorului României în SUA, unul dintre cei mai apropiați colaboratori ai președintelui Iohannis. Pe scurt, toată lumea vede în afirmația lui Muraru, de fapt, un mesaj al președintelui Iohannis.

Indiferent dacă a vorbit deputatul Muraru, liderul de filială PNL Muraru sau fratele ambasadorului Muraru, concluzia e aceeași: liberalii ar avea nevoie ca de aer să păstreze premierul.

Continuă să citești →
Analiză

Portret. Cine e Marian Enache, noul președinte al CCR: lansat de Iliescu, traseist politic, dublu pensionar special, dosar la Securitate dispărut. Încasează peste 14.000 de euro lunar de la stat

Foto: ccr.ro

Ion Iliescu l-a făcut parlamentar, consilier prezidențial și ambasador în Republica Moldova. Teodor Meleșcanu l-a uns vicepreședinte în partidul său. Dan Voiculescu l-a cooptat pentru scurtă vreme în Partidul Conservator. Gabriel Oprea l-a recuperat și i-a oferit un loc eligibil pe listele UNPR la alegerile din 2012. Liviu Dragnea l-a propulsat la CCR. Iar în era Iohannis, patronul politic al guvernării PSD-PNL-UMDR, Marian Enache ajunge la apogeul carierei: președintele Curții Constituționale. Dincolo de traseism politic, Marian Enache se remarcă și prin calitatea de dublu pensionar special: ca magistrat CCR și fost deputat. De altfel, magistratul CCR Marian Enache s-a opus ca fostul deputat PSD Marian Enache să rămână fără pensie specială. Anul trecut, încasa venituri de la stat de peste 14.000 de euro lunar. A fost remunerat și pentru calitatea de revoluționar, deși la Vaslui, orașul unde a trăit schimbarea regimului politic, nu s-a tras niciun foc de armă.

Continuă să citești →