Interviu

INTERVIU Emilia Șercan: Am simțit cum crește agresivitatea la adresa unui jurnalist în două momente: în 2016, când am scris despre Laura Codruța Kovesi, și acum, când am scris despre Nicolae Ciucă

Foto: Sorin Tranca Facebook/ Emilia Sercan

În ultimii trei ani, jurnalista Emilia Șercan a fost amenințată cu moartea de capii Academiei de Poliție, profesorii care ar fi trebuit să antreneze în spiritul dreptății tinerii oameni ai legii. Apoi a fost ținta unei acțiuni de compromitere în care poliția a dezbrăcat din nou ideea de siguranță și încredere. De ziua presei, Emilia Șercan povestește cum a fost urmărită de malaci în vremea guvernului Năstase, cât de vehement a reacționat societatea când a ciobit mitul Kovesi și cum a pus, chipurile, în pericol stabilitatea țării dezvăluind că premierul Ciucă a plagiat. ”Niciodată nu am fost în punctul de a spune: <<de mâine, gata, am pus tastatura în cui și nu-mi mai fac meseria>>”, susține Emilia Șercan în prima parte a interviului.

  • Adrian Năstase l-a sunat pe patronul elvețian să se plângă că noi scriem despre mătușa Tamara. Ringier a cerut colecția să vadă articolele, i-au fost traduse, le-a citit și a zis: „Bravo, vouă! Faceți o treabă extraordinară!”.
  • Când scriam de Dan Ioan Popescu, aveam mașini după mine care mă urmăreau. Dacă ieșeam în fața redacției, mă aștepta „domnul cu mușchii încordați” care stătea în mașină, astfel încât să-l văd.
  • În Guvernul României mai sunt cel puțin doi plagiatori. Sunt miniștri.
  • În regimul Iohannis, justiția a ajuns o glumă proastă. Jusțiția este o loterie, pur și simplu. Ideea de dreptate, ideea de stat de drept, domnia legii cred că suferă aproape comparativ cu ce se întâmpla în perioada Năstase și este groaznic să constați lucrul acesta.
  • Am calculat 41 de zile între momentul în care eu am depus plângerea la poliție și momentul în care s-a început ancheta efectivă. A fost o tergiversare permanentă.
  • Poliția scurge proba din dosar cu scopul de a mă compromite și i-o dă unui infractor pe care statul român este incapabil să-l bage după gratii, deși are o condamnare definitivă la 4 ani și 8 luni de închisoare.
  • Oameni care erau niște înfocați susținători ai integrității academice, dintr-odată – pentru că eu am îndrăznit să mă leg de mitul Laura Codruța Kovesi – au devenit foarte agresivi și foarte duri la adresa mea.
  • I-am zis editoarei mele că nu m-aș mira dacă m-aș duce la un moment dat într-un spațiu aglomerat, într-un magazin, și cineva care m-ar cunoaște mi-ar pune mâna-n gât și m-ar întreba de ce fac lucrurile astea, de ce destabilizez România când războiul este la graniță.
  • La cum arată presa din România din momentul de față, eu mă îndoiesc că aș fi putut să public toate documentele pe care le-am publicat în acești șapte ani la o publicație deținută de un patron român.
  • Statul român este complicele infractorilor, este protectorul infractorilor.

Sebastian Zachmann: Emilia, pe 3 mai e Ziua libertății presei. Cât de liberă mai e presa în România? Cum a evoluat această libertate în ultimii 20 de ani? Sau a involuat?

Emilia Șercan: Eu cred că libertatea a existat în măsura în care fiecare jurnalist și-a dorit să fie liber. Eu mi-am dorit să fiu liberă și, de aceea, am avut o perioadă lungă de timp în care nu am lucrat nicăieri, pentru că nu credeam că vreunul dintre locurile unde m-aș fi putut duce mi-ar fi asigurat libertatea de care aveam nevoie. Vreau să spun că am și crescut în spiritul libertății depline pentru că, deși am lucrat la început în presa locală, n-am avut șefi. Și atunci eu am fost propriul meu șef și am ales subiectele pe care le făceam. Apoi, când am ajuns în București, eu mi-am dorit foarte tare să ajung la Evenimentul Zilei.

Era un fanion, atunci.

Era fanion. Sincer, pentru mine, atunci era Olimpul presei.

Vorbim de anul?

Eu am venit în București în anul 2000, dar în 2003 m-am angajat la Evenimentul Zilei.

În plină epocă Năstase.

În plină epocă Năstase, la începutul lui 2003 și am făcut subiecte super bune în perioada respectivă, iar după ce Cornel Nistorescu, practic, a vândut Evenimentul Zilei, am avut patronat elvețian – Ringier. Adrian Năstase l-a sunat pe patron să se plângă că noi scriem despre mătușa Tamara. Ringier a cerut colecția să vadă articolele, i-au fost traduse, le-a citit și a zis: „Bravo, vouă! Faceți o treabă extraordinară!”. Asta a însemnat pentru mine libertate deplină și a mai însemnat un lucru. De exemplu, la Evenimentul Zilei, în perioada respectivă, am scris despre oameni care erau apropiați de persoane din conducerea ziarului. Cu toate astea, am putut să scriem și nu am avut nici un fel de piedică. În momentul în care ești învățat să ai libertate deplină, nu poți să te duci în locuri unde libertatea respectivă să-ți fie restrânsă. În presă, ai libertatea pe care ți-ai dorit să o ai ca jurnalist. Și încă un lucru. De șapte ani, am reînceput să fac presă un pic mai organizată – am avut o pauză pentru că am făcut doctoratul. În momentul în care m-am reapucat, mi-am păstrat statutul de freelancer tocmai pentru a-mi face singură programul. Nu sunt angajată la PressOne. A contat foarte mult că PressOne are patronat american, pentru că, sinceră să fiu, la cum arată presa din România din momentul de față, eu mă îndoiesc că aș fi putut să public toate documentele pe care le-am publicat în acești șapte ani la o publicație deținută de un patron român.

Ai mai fost amenințată în trecut? În epoca Năstase sau chiar mai târziu? Poate nu la nivelul acesta, pentru că nici nu exista internet pe atunci.

Presiuni au existat. Le-am resimțit tot timpul, dar când am fost la Evenimentul Zilei am avut un paratrăsnet, cel puțin după ce Răzvan Ionescu a devenit redactor-șef, el a fost paratrăsnetul, el a fost cel care oprea lucrurile astfel încât noi să nu resimțim anumite presiuni de natură politică. În perioada respectivă, când scriam despre Dan Ioan Popescu (ministru al Economiei în Guvernul Năstase – n.r.), am avut mașini după mine care m-au urmărit, dar nu a fost un filaj pe care nu ar fi trebuit să-l văd, din contră. A fost filaj la vedere, tocmai pentru a mă intimida. În momentul în care plecam de acasă, mașina se ținea după mine, frumos, mă ducea practic la redacție. Dacă ieșeam în fața redacției, mă aștepta „domnul cu mușchii încordați” care stătea în mașină, astfel încât să-l văd. La momentul respectiv, prin diverse surse, puteai să afli cine sunt proprietarii mașinii. Numerele respective nu existau. Erau mașini cu numere false. Apoi, am aflat că Dan Ioan Popescu avea relații cu un fost general de securitate care avea firmă de pază și protecție. Meseria asta nu-i foarte simplă, nici ușoară.

Cum ai rezuma ultimii ani? Exact acum trei ani ai fost amenințată cu moartea. Cei care au orchestrat episodul erau chiar capii Academiei de Poliție.

Au fost trei ani foarte complicați pentru că mi-am pus de foarte multe ori întrebarea dacă merită ceea ce fac. Nu ai cum să nu ajungi să ai discuții serioase cu tine însuți și nu ai cum să nu pui lucrurile în balanță, să le analizezi și să te întrebi dacă merită. Dacă merită liniștea, dacă merită sănătatea, dacă merită siguranța pentru că, da, poate fi vorba și despre integritatea fizică și chiar viața. Am stat și m-am gândit la toate lucrurile astea, dar e meseria pe care eu o iubesc. Pentru meseria asta nu m-am pregătit cum se pregătește un arhitect sau un inginer. E o meserie de vocație. Bineînțeles că am învățat lucruri foarte multe și la școală, am învățat lucruri foarte multe și în redacție, dar lucrurile acestea au venit și s-au așezat foarte bine pe o structură mentală și pe o serie de abilități pe care eu le am. O curiozitate mare pe care o am, capacitate de corelare ș.a.m.d.

În ultimii trei ani ai fost amenințată cu moartea și acum ți-a invadat cineva viața privată, publicând acele poze pe internet. Ți-a trecut prin cap să te lași de presă?

M-am gândit la lucrul acesta, dar până la urmă, ce să fac? Să-mi abandonez meseria? Adică să mă apuc să fac consultanță politică sau de alt tip? Nu vreau să fac lucrurile astea pentru că sunt jurnalist. Niciodată nu am fost în punctul de a spune: ”de mâine, gata, am pus tastatura în cui sau pixul în cui și nu-mi mai fac meseria”. M-am gândit dacă toate aceste lucruri merită, m-am gândit la un echilibru pe care ar trebui să îl am mai mult între viața profesională și viața personală. De exemplu, eu nu am mai fost în vacanță de nu știu câtă vreme. Pur și simplu într-o vacanță în care să mă duc să stau și să nu fac nimic. Anul trecut, mi-am închiriat un apartament în Bulgaria pentru a scrie o carte și am luat de acolo o bacterie și m-am întors după două săptămâni, deși aveam închiriat o lună apartamentul. Cumva, poate ar trebui să caut eu un soi de echilibru.

Ce te face să continui, de fapt?

Cred că este nevoia mea de a găsi adevărul, de a spune lucrurilor pe nume. Pur și simplu, e nevoia interioară. Cred că și un spirit de dreptate, când vezi că lucrurile sunt în neregulă, eu una nu pot să stau și să las să treacă pe lângă mine și să mă fac că nu le văd, că nu le observ, că nu contează.

Poliția Română a încercat să mușamalizeze un caz în care alți polițiști au scurs poze din viața ta privată pe internet. Crezi că se va face dreptate?

Am calculat 41 de zile între momentul în care eu am depus plângerea la poliție și momentul în care s-a început ancheta efectivă. A fost o tergiversare permanentă. Dosarul acela a fost plimbat. Eu am depus plângerea la Direcția de Control Intern. A fost trimisă la Parchetul Sectorului 4, de aici a fost trimisă la Secția 16 – acea secție în care oamenii erau omorâți în bătaie tot de polițiști. De la Secția 16 Poliție a fost trimis la Parchetul de pe lângă Tribunalul București, iar de acolo a fost trimis într-un final la Parchetul Curții de Apel București. Practic, sunt 41 de zile în care nu a fost audiat nimeni, sunt 41 de zile în care nici eu nu am fost audiată. După 46 sau 47 de zile am fost și eu audiată.

Autoritățile au avut un cartof fierbinte pe care, practic, l-au pasat.

L-au pasat de la unii la alții și nu s-a făcut nimic. Ideea este că probabil, la un moment dat – nu știu care va fi respectivul final – va veni statul român printr-un Parchet, printr-un procuror care va spune: „Da, doamnă. Sunt niște probe, dar nu suntem în stare să-l găsim pe cel care a scurs fotografiile și le-a trimis în Republica Moldova”.

Ai vreo bănuială despre cine a făcut acest lucru?

Da, am.

Dincolo de bănuiala ta, procurorii au o pistă clară în acest moment?

Mi-e greu să spun. Există niște indicii că pozele respective au plecat mai departe de la polițistă. Asta e tot ceea ce pot să spun, dar nu știu.

De la polițista la care ai depus plângere.

Da. Pozele erau în două telefoane: al meu și al ei, iar proba respectivă a plecat de la ea.

Polițista a fost audiată până acum?

Nu știu dacă am voie să dau informațiile astea.

 În ce stadiu e această anchetă?

Practic, este în derulare. Au fost audiate câteva persoane. S-au făcut o serie de demersuri, de cercetări.

Legi această intruziune în viața privată strict de ancheta despre plagiatul premierului Nicolae Ciucă? Sau crezi că e un fenomen complex care, de fapt, înglobează mai mulți politicieni? Tot ce ai făcut tu în ultimii ani și poate ce vei face de acum înainte e un prilej de îngrijorare pentru unii politicieni, care se gândesc că ei vor fi următorii.

Am să plec de la lucrul acesta. Când am scris că premierul României Nicolae Ciucă și-a plagiat teza de doctorat, am zis că în Guvernul României mai sunt cel puțin doi plagiatori. Probabil că e un cumul: între cei care se gândesc că în viitor ar putea să fie ei următoarele persoane despre care voi scrie că au plagiat, situația premierului Ciucă și unii despre care am scris în trecut că au plagiat.

Cei doi din Guvern sunt miniștri sau au rang secundar?

Sunt miniștri.

Și acum lucrezi la anchete despre ei?

Deocamdată, timpul meu e investit în acțiuni judiciare.

Dar nu ai abandonat acele piste, nu?

Nu, nu le-am abandonat.

Deci ai două anchete în lucru.

Parțial. M-am apucat să lucrez…

Ai două informațiii despre doi miniștri.

Am două suspiciuni.

Ai mai primit mesaje de amenințare în ultima vreme? Sunt curios cum funcționează oamenii care șantajează. Se opresc sau merg mai departe?

Din cealaltă experiență, de acum trei ani, cu amenințarea, am învățat că singurul nostru mod de a ne apăra este să vorbim public, pentru că noi nu avem alte instrumente să ne apărăm. Nu avem bani să ne angajăm bodyguarzi, nu avem bani să ne apucăm să ne blindăm casele și mașinile cu camere de luat vederi sau să ne luăm alte măsuri astfel încât să ne simțim protejați. Pentru noi, protecția maximă e atunci când vorbim și când avertizăm public cu privire la ceea ce nouă ni se întâmplă. Asta este forma noastră de protecție. Acum n-am mai primit mesaje, s-au oprit brusc amenințările, dar am remarcat altceva. În momentul în care am descoperit fotografiile respective, am făcut zeci de solicitări la Google ca să delisteze pozele și link-urile respective, să șteargă pozele ș.a.m.d. Am să număr solicitările la un moment dat, am să le și printez, probabil am să le pun ca probă în dosar. După ce am ieșit public, nu am mai găsit link-uri active. Înainte, cineva tot punea fotografiile respective și tot apăreau link-uri. Pozele fuseseră șterse de pe site-urile pentru adulți, dar tot mai existau tot felul de link-uri care reapăreau pe alte site-uri și erau link-uri care aveau doar numele meu în conținut. Numele meu era în URL și dintr-o dată lucrul acesta s-a oprit. Probabil persoana care a pus pozele s-a oprit și nu a mai încercat să răspândească mai departe sau să le transmită și către alte site-uri.

Ți-e frică să faci presă în România?

Nu. Am zis tot timpul că, din fericire, România nu e nici Bulgaria, nici Rusia, dar lucrurile pot derapa foarte ușor. De la o simplă amenințare, la agresiune fizică și eventual la o tentativă de asasinat e doar un pas. Să-ți zic cum poate crește agresivitatea la adresa unui jurnalist. Am simțit-o în două momente. Am simțit-o în 2016, când am scris despre Laura Codruța Kovesi și am simțit-o acum, în 2022, când am scris despre Nicolae Ciucă. În 2016, eu nu am verificat teza de doctorat a Codruței Kovesi, ci am verificat argumentele pe care le-a folosit în apărarea ei. M-am uitat și peste teză să văd cum stau lucrurile și am arătat că, de fapt, argumentele pe care ea le susține în apărarea ei nu sunt rezonabile.

Din punct de vedere academic.

Da, din punct de vedere academic. După ce am scris, vreau să spun că am primit o mulțime de mesaje, de înjurături. Am simțit și atunci, și acum că este în creștere un val de ură împotriva mea, val care a venit din partea unor oameni pe care eu îi consideram de bună-credință, chiar colegi de presă, care, până atunci, erau niște înfocați susținători ai integrității academice, dar, dintr-odată – pentru că eu am îndrăznit să mă leg de mitul Laura Codruța Kovesi – au devenit foarte agresivi și foarte duri la adresa mea, acuzându-mă că nu ar fi trebuit să scriu despre Laura Codruța Kovesi pentru că este un nume important și că nu contează că a plagiat, important e ceea ce face ea ca procuror. Asta a fost pe de o parte. Pe de altă parte, când am scris despre Nicolae Ciucă, am scris cu aproximativ o săptămână înainte de momentul invaziei din Ucraina și erau imaginile, știrile, care anunțau că o posibilă invazie ar putea avea loc. În momentul în care am scris despre asta, a doua zi a apărut prima amenințare, după care a fost un val de ură, iarăși care a crescut și pe care l-am simțit. Multă lume mi-a reproșat faptul că am scris acum, când noi avem nevoie de stabilitate în țară și m-am trezit eu să vin să scriu despre teza lui Ciucă și, practic, să pun în pericol stabilitatea guvernului și a țării, să destabilizez lucrurile. Am avut discuții cu editoarea mea, cu Mona Dîrțu, căreia i-am spus atunci că simt cum crește valul de ură, pentru că îl vezi și îl simți. I-am zis că nu m-aș mira dacă m-aș duce la un moment dat într-un spațiu aglomerat, într-un magazin și cineva care m-ar cunoaște mi-ar pune mâna-n gât și m-ar întreba de ce fac lucrurile astea, de ce destabilizez România, când războiul este la graniță. Am zis lucrul ăsta, deci Mona este martoră. După aceea, exact la o lună a apărut povestea cu pozele.

Ai ceva să-i reproșezi președintelui Klaus Iohannis?

Da, evident.

Nu-i implicat direct, dar trăim totuși în regimul lui Iohannis.

În regimul Iohannis, justiția a ajuns o glumă proastă. Jusțiția este o loterie, pur și simplu. Ideea de dreptate, ideea de stat de drept, domnia legii, cred că suferă aproape comparativ cu ce se întâmpla în perioada Năstase și este groaznic să constați lucrul acesta. Apoi, pe acest fond al degradării situației din justiție, se întâmplă cele mai grave fapte la adresa jurnaliștilor. Am fost amenințată cu moartea. A fost și Dragoș Boța de la Timișoara. De exemplu, Dragoș a fost amenințat de interlopi, dar pe mine m-au amenințat doi oficiali ai statului roman: un chestor de poliție și un comisar șef de poliție. Practic, ei conduceau Academia care educă viitorii oameni ai legii. Acum, poliția scurge proba din dosar cu scopul de a mă compromite și i-o dă unui infractor pe care statul român este incapabil să-l bage după gratii, deși are o condamnare definitivă la 4 ani și 8 luni de închisoare.

Vorbești despre Cristian Rizea?

Vorbesc despre Cristian Rizea.

Pozele au apărut pe un site deținut de el.

Da, un site din Republica Moldova. Site care e într-o altă țară, care nu-i în UE.

Statul român de ce nu-l aduce acasă?

Statul român este complicele infractorilor, este protectorul infractorilor. De asta vorbesc despre incapacitatea și despre eșecul statului. Președintele Iohannis l-a numit așa. Eșecul statului cred că e și eșecul său personal, pentru că toate lucrurile acestea se întâmplă în ultimii ani de când el este președintele țării.

Ai ceva ce-ți reproșezi în legătură cu acest caz al pozelor, al șantajului? Unii colegi de breaslă care au spus că nu ar fi trebuit să-l suni direct pe ministrul Lucian Bode, că un cetățean de rând nu apelează direct la un ministru.

Un cetățean de rând nu apelează direct la ministru, este foarte adevărat, însă ministrul m-a căutat după ce am primit cele două amenințări: cea din 18 ianuarie și cealaltă de pe data de 3 februarie. Mi-a transmis că este profund mișcat și că poliția face tot ce e posibil ca să-l prindă pe respectivul sau pe respectivele persoane. Dacă nu ar fi existat aceste telefoane anterioare, nu l-aș fi sunat pe ministru. Să-ți povestesc: 7 și un sfert dimineața. Zi de vineri. Mă trezesc ca să-mi fac niște analize. Oboseală, în fine.

Vorbim despre luna februarie, da?

Despre data de 18 februarie, când am descoperit că pozele sunt încărcate pe site-ul lui Cristian Rizea. 7 și un sfert dimineața. Găsesc alerta de la Google pe telefon. Prima dată nu am văzut link-ul către site-ul din Republica Moldova, după care, văd link-ul. Intru pe el și dau scroll și ajung imediat și descopăr, șocată. Efectiv, am paralizat lângă pat cu telefonul în mână când am descoperit proba respectivă scursă și publicată în presă, știind că doar eu și  polițista o avem. Evident că mi-a fost foarte clar în minte despre ce e vorba pentru că sunt o persoană lucidă, cerebrală. Imediat i-am scris polițistei. Am întrebat-o despre ce e vorba și mi-a zis că și ea are nevoie de explicații și că o să mă sune imediat. După care, timp de 10 minute, nu am știut ce să fac. Atunci m-am gândit: „Eu, totuși, ce fac?”. O probă pe care eu am pus-o în mâinile poliției și poliția o scurge pe site-ul lui Rizea apare clar cu scopul de a mă compromite. În momentul acela, singurul răspuns pe care l-am avut în minte a fost să-l sun pe Lucian Bode. Și l-am sunat. Nu mi-a răspuns. M-a sunat el înapoi. De altfel, mi-a și spus ulterior că nu mi-a răspuns pentru că a dat telefoane să afle – te sună totuși un jurnalist la 7.30 dimineața, care anterior fusese amenințat. Bode mi-a spus că aflase cu o seară înainte despre povestea pozelor și când a văzut că-l sun la 7.30  dimineața s-a gândit că s-a întâmplat ceva și i-a sunat pe cei din Poliție să-i întrebe ce s-a întâmplat.

Șeful acelei polițiste s-a pensionat.

Da, s-a pensionat la 47 de ani. Eu în data de 18 februarie am reclamat scurgerea acelei probe și am reclamat din nou și violarea vieții private, pentru că dincolo de faptul că a fost scursă o probă, mi-a mai fost violată viața privată încă o dată de Poliție. În data de 25 februarie, deci după 7 zile polițistul acesta se pensionează.

Subit.

Subit. Cu pensie specială.

Ce riscă acest polițist?

Nu știu dacă este vinovat, există prezumția de nevinovăție. Sunt niște pedepse nu foarte mari.

Dacă va fi găsit vinovat, riscă închisoarea?

Da, având în vedere că e coroborare de infracțiuni – violarea vieții private și devoalarea unor informații secret de serviciu.

În dosarul celălalt, unde ai fost amenințată cu moartea, s-au dat pedepse cu suspendare.

Deocamdată. Suntem încă în fază de recurs.

Și la recurs te aștepți la pedepse cu executare?

Nu știu. Am spus că Justiția din România e o loterie. Eu nu am vrut să fac public mesajul respectiv pentru că este foarte dur, n-am vrut ca mama mea să se uite la TV și să vadă mesajul respectiv și discutându-se despre el. Dar o să-l fac public în ziua sentinței, fie că va fi cu suspendare, executare sau achitare.

Mâine, partea a II-a – Emilia Șercan: Oprea mi-a oferit funcții în UNPR. Gușă mi-a spus textual să nu mai scriu despre Oprea, Coldea și Onțanu și mi-a oferit să preiau ca redactor-șef România Liberă. Am avut de un an informația că Licu va fi susținut de PSD la CCR.

Donează prin paypal icon
Donație recurentă

Donează lunar pentru susținerea proiectului Zachmann.ro

5 comentarii la “INTERVIU Emilia Șercan: Am simțit cum crește agresivitatea la adresa unui jurnalist în două momente: în 2016, când am scris despre Laura Codruța Kovesi, și acum, când am scris despre Nicolae Ciucă”

  1. SAO zice:

    Succes cu blog-ul! Totuși… 9 ani la nefrecventabilul „Adevărul” unde știm cu toții că numai presă liberă nu era!!..zero integritate… până și la cultură erau impuse direcțiile spre pupincurisme și preamăriri la adresa acționarilor!

  2. Livia Latis zice:

    Felicitari, Sebastian, pentru noul tau pas in comunicarea on-line realizata prin blog-ul tau personal pe care il inaugurezi alaturi de Emilia Sercan; excelent inceput si mult succes mai departe!! Suntem cu ochii pe tine de la Prima ta scriere pe acest blog caruia ii dorim viata lunga si donatori generosi!! Hai Romania si Slava Ukraini!!

  3. Galani zice:

    Abia, astept continuarea interviului ! Pâna acum avem 2 jurnalişti adevãrați, ambii trecuți pe la Evenimenul Zilei – ajuns acum pe mâna „mafioților” din presã, din pacate ! 🤗😪

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.