În partea a doua a interviului dedicat libertății presei, jurnalista Emilia Șercan povestește cum i-a oferit generalul Gabriel Oprea funcția de director al departamentului de comunicare al UNPR, imediat după ce i-a scos plagiatul la iveală. Și tot Gabriel Oprea l-a folosit ca „săgeată” pe Cozmin Gușă pentru a-i promite Emiliei Șercan funcția de redactor-șef al ziarului România Liberă, cu o condiție: să nu se atingă de ”cei trei corifei”: Oprea, Coldea și Onțanu. Aflați cum l-a sprijinit SRI pe noul judecător CCR Bogdan Licu să scape de acuzația de plagiat.
- Sfârșit de 2020 – început de 2021, am avut informația că Licu va fi susținut de PSD la CCR. Am refuzat să cred chestia asta.
- Eu propun să le fie verificate tezele de doctorat de către CNATDCU înainte să fie numiți în funcție.
- Chiar și după ani de zile, m-am întâlnit cu unii colegi de breaslă care mi-au zis: „În 2015, Oprea întreba disperat dacă te știu, pentru că voia să găsească pe cineva prin care să ajungă la tine”.
- Un verdict în cazul lui Nicolae Ciucă va exista în momentul în care nu va mai avea nicio funcție și nu va mai conta din punct de vedere politic.
Sebastian Zachmann: Vreau să vorbim și despre Bogdan Licu. A fost unul dintre ”clienții” tăi. Tu i-ai devoalat plagiatul, dar asta nu-l împiedică să fie judecător CCR, susținut de PSD, cu toate privilegiile de acolo.
Emilia Șercan: E deja mai bine de un an de zile de când am auzit prima dată zvonul că Bogdan Licu ar putea fi nominalizat judecător la CCR. Deci sfârșit de 2020 – început de 2021, am avut informația că Licu va fi susținut de PSD la CCR. Am refuzat să cred chestia asta. După care, în momentul în care s-a apropiat procesul…
Procesul lui Bogdan Licu, prin care încerca să renunțe la doctorat.
Da, când se apropia recursul la Înalta Curte de Casație și Justiție, o altă sursă mi-a spus: ”Să vezi ce surpriză frumoasă o să ai la Înalta Curte”. N-am înțeles exact la ce se referă. Surpriza era, de fapt, că intrase Alina Ghica în complet, fosta șefă CSM.
Deci fosta sa colegă de serviciu.
Nu doar fosta colegă. Bogdan Licu i-a fost consilier personal Alinei Ghica timp de un an de zile, pe parcursul mandatului ei de președinte al CSM. Deci au lucrat în mod apropiat. Am recuzat-o pe Alina Ghica. Înainte să o recuz, am întrebat-o: ”Nu credeți că ar trebui să vă abțineți dvs, să vă recuzați singură?”. Și a zis că nu consideră. Eu am făcut cerere de recuzare, dar bineînțeles că mi-a fost respinsă cererea respectivă. Și, până la urmă, ea l-a judecat. A întors o sentință care a fost foarte bine motivată în primă instanță, la Curtea de Apel. În mod absolut surprinzător, la Înalta Curte a câștigat Bogdan Licu.
A câștigat de fapt dreptul de a renunța la doctorat, înaintea unui verdict de plagiat din partea unui for academic.
Asta este miza. Vreau să spun că și SRI a pus ”tălpi” în instanță, el fiind doctorand la SRI, el având și Colegiul Național de Informații, tot la SRI.
Ce înseamnă aceste ”tălpi”?
De exemplu, pentru o lungă perioadă de timp a refuzat să trimită un punct de vedere. Pe vechiul regulament de funcționare al CNATDCU, era obligatoriu ca tu, SRI, să faci o analiză prin propria Comisie de Etică și să trimiți un punct de vedere, care să fie de retragere a titlului sau de menținere a titlului. SRI a refuzat în mod sistematic să trimită acest punct de vedere din 2016 până în 2021. Cinci ani de zile a pus tălpi, refuzând să-i analizeze teza de doctorat, deși, atenție!, SRI s-a apucat și a verificat toate tezele de doctorat.
Cum a justificat SRI?
Spunând că există la Ministerul Educației cererea lui Bogdan Licu de renunțare la titlul de doctor și că există și o acțiune în justiție a lui Licu prin care, la fel, cererea renunțarea la titlul de doctor. Și SRI spunea că trebuie să se pronunțe prima dată justiția. Atenție! Sunt chestiuni separate. Nu e ca în situația în care ai un proces penal, dar ai și o chestiune de natură civilă și, practic, procesul civil așteaptă până se termină procesul penal. Aici nu era așa. Aici era vorba pur și simplu despre o acțiune în justiție pe latură civilă, iar decizia este una de natură academică. Nu avea niciun fel de interferență. Întotdeauna, în Ministerul Educației, la Secretariatul General al CNATDCU, s-au găsit oameni care să blocheze din punct de vedere administrativ pronunțarea verdictului.
Crezi că lucrarea de doctorat a premierului Ciucă, pe care tu o consideri plagiată, va urma traseul lui Licu? Se va întinde în instanță pe mai mulți ani?
Un verdict în cazul lui Nicolae Ciucă va exista.
Când? Aceasta e întrebarea esențială.
Va exista în momentul în care Nicolae Ciucă nu va mai avea nicio funcție și nu va mai conta din punct de vedere politic. Până atunci, o să fie un foarte lung dosar la Parchetul General, care o să cerceteze, o să investigheze și, foarte posibil, cum a fost în cazul lui Ponta, să dea o rușinoasă soluție, că fontul și mărimea caracterelor din cartea din care a plagiat diferă față de cele din teză, deci nu putem vorbi despre un plagiat. Deci nu contează că e ”Somnoroase păsărele” și într-o parte, și în alta. Dacă ai scris cu ”italic” într-o parte, și apoi cu ”bold”, ai scăpat.
Ai scris și o carte despre plagiatul lui Ponta. Pe 7 mai se împlinesc 10 ani de când Ponta a preluat puterea în România. Care e concluzia?
Și pe 18 iunie sunt 10 ani de când a fost acuzat de plagiat. Concluzia este că în acești 10 ani, statul, politicienii și chiar și mediul academic, care prin tăcere a fost complice, au făcut tot ce au putut ca să blocheze emiterea unor verdicte de plagiat pentru ”persoanele esențiale pentru securitatea națiunii”, ca să citez dintr-un profesor de la UBB Cluj. Uite cât de puține persoane au primit verdicte de plagiat fiind în funcție. Unul dintre foarte puținii, ca să nu zic singurul, este șeful Autorității Electorale Permanente.
Constantin Mitulețu-Buică
Și e bine-mersi, nu are nicio problemă. În rest, dacă ne uităm în spate, majoritatea și-au primit verdictele după ce au părăsit funcțiile pe care le ocupau, iar asta e o problemă. De altfel, în carte am și scris: ministrul Sorin Cîmpeanu, când a încercat anul trecut să modifice regulamentul CNATDCU și să limiteze posibilitatea emiterii unui verdict, a avut mai multe întâlniri cu oameni din zona academică și le-a zis că există riscul ca CNATDCU să se transforme într-o ghilotină a instituțiilor statului și va decapita instituțiile statului. Dar nu cumva oamenii vulnerabili, care dețin titluri de doctor, nu sunt ei înșiși o vulnerabilitate pentru statul român? Nu faptul că statul ghilotinează niște impostori care au un traseu profesional construit pe baza unui doctorat plagiat. Politicienii se fac că nu înțeleg că asta e obligația noastră, a jurnaliștilor: să căutăm lucrurile care îi vulnerabilizează. Atât timp cât tu reprezinți interesele statului ca politician, statul trebuie să găsească oamenii cei mai buni care să ocupe funcțiile respective: competenți profesional, cu experiență, cu probitate morală șamd. De fapt, tu, stat, alegi să pui oameni care au mari vulnerabilități. Ca să încheiem discuția aceasta – a plagiat, nu a plagiat- , eu propun să le fie verificate tezele de doctorat de către CNATDCU înainte să fie numiți în funcție. Eu pot să fac o verificare și în câteva zile.
Deci să fie ca un aviz. Și SRI dă avize pentru miniștri.
SRI dă avize, CNSAS dă avize de necolaborare cu securitatea. Ar mai fi nevoie de un aviz de la CNATDCU că n-a plagiat, dacă persoana pe care o numește statul român deține, evident, titlul de doctor. Atunci i-am lua de pe umerii lui Sorin Cîmpeanu povara de a mai spune că CNATDCU este o ghilotină care decapitează instituțiile statului.
Ai primit vreo ofertă să intri într-un partid?
Da, în 2015, de la Gabriel Oprea.
De la Gabriel Oprea?! Era după ce ai dezvăluit că a plagiat? Ce ți-a propus, mai exact?
Da, după ce scrisesem despre plagiat. Trebuie să-ți povestesc contextul. După ce am scris despre Gabriel Oprea, am început să scriu și despre doctoranzii lui, deci soclul lui Gabriel Oprea s-a zguduit puternic.
Era unul dintre cei mai puternici politicieni din România.
Negocia cu președintele Klaus Iohannis înlăturarea lui Victor Ponta, căruia i-a botezat băiatul, și numirea sa ca premier al României. El a simțit că e o problemă serioasă de imagine, că scrie o jurnalistă despre plagiatul său și plagiatele pe care le-a mai coordonat. Am povestit și în cartea ”Fabrica de doctorate” că în acea perioadă Gabriel Oprea a încercat să ajungă prin unii oameni la mine. Chiar și după ani de zile, m-am întâlnit cu unii colegi de breaslă care mi-au zis: „În 2015, Oprea întreba disperat dacă te știu, pentru că voia să găsească pe cineva prin care să ajungă la tine”. Ideea e că eu nu mi-am făcut niciodată prieteni în politică, nu am prieteni politicieni, nu am prieteni oameni de afaceri. Gabriel Oprea nu a avut prin cine să ajungă la mine. Nu a avut. Și la un moment dat, într-o zi, aveam stabilit un interviu cu Vlad Stoicescu și cu Diana Oncioiu despre extincția departamentelor de investigație din presa mainstream. Și mă trezesc cu un telefon de la un domn, care s-a prezentat. Îl chema Alin Berbecaru și era secretarul general adjunct al UNPR. Mi-a spus: ”Doamna Șercan, vreau să ne vedem!”. Și eu am zis: ”Ce să discutăm noi? ”. A spus că vrea neapărat să ne vedem și am acceptat într-un final doar ca să mă distrez, să văd ce vrea omul lui Oprea. Ne-am văzut la o cafenea în centrul Bucureștiului și mi-a zis că ce voia el de fapt era să-mi ofere funcția de director al departamentului de comunicare din UNPR. I-am spus foarte tranșant domnului Berbecaru că eu sunt jurnalist, că eu nu știu să fac comunicare politică, nu mă pricep la asta și nici nu-mi doresc. Am fost foarte categorică. Mi-am văzut de treabă, am publicat în continuare, după care m-a sunat din nou domnul Berbecaru pentru o nouă întâlnire și atunci i-am spus: ”Ne pierdem timpul, și eu, și dvs. Toate bune, la revedere!”. Am închis telefonul și nu m-am văzut cu el. O altă încercare, dar nu o ofertă de a intra în politică, ci de a prelua o redacție, tot în 2015, venită tot din zona Gabriel Oprea, mi-a făcut-o Cozmin Gușă. M-a chemat la o întâlnire și mi-a zis textual să nu mai scriu despre Oprea, despre Coldea și despre Onțanu. Cei trei corifei. Să-i las în pace. Și mi-a oferit să preiau ca redactor-șef România Liberă, care la momentul respectiv era într-un proces de schimbare: pleca Dan Turturică și se auzeau zvonuri că va prelua Rareș Bogdan.
Deci politicienii puneau redactori-șefi la ziare importante.
Da, în schimbul tăcerii. Evident că i-am spus că nu mă interesează.
Regreți ceva din cariera jurnalistică?
Nu. Cred că regret că n-am fost suficient de organizată anii aceștia încât să-mi fac o mică echipă de oameni cu care să lucrez mai aplicat, mai mult. Sau să dezvolt un proiect, pentru că singură fac destul de multe lucruri, dar aș putea să fac și mai multe. Asta sigur o să-i sperie pe politicieni.
(Mulțumiri Laviniei Lazăr pentru redactarea interviului)
