Proiectul România educată s-a întrupat după 8 ani și 6 luni de chinuri exact în ziua în care educația a intrat în grevă generală. Numai un maestru german putea calcula cu atâta precizie un calendar al inadecvării. Așadar, trimisă cu ghizodanul în spate în societate, România educată a găsit lacăt pe ușa școlilor. Altfel, într-o zi normală, ar fi găsit un briceag la gâtul profesorilor, narcos în ghiozdane și grupuri de whatsapp în care părinții le oferă profesorilor meditații la școala vieții.
În timp ce școala era în zi de doliu, la Senat era sărbătoare. Legile educației erau primite cu vorbe goale și cu dezacorduri rostite chiar de un fost ministru al învățământului. Să priceapă și România educată care e nivelul în Parlament.
La Sibiu, doamna profesoară Iohannis, absentă cu săptămânile în timpul anului școlar pentru a onora plimbările prezidențiale, spărgea greva colegilor prin metoda online.
Azi, profesorii vor sta din nou la masă negocierilor cu elitele politice ale țării, tandemul Nicu&Marcel, peste care tronează tăcerea profesorului-inspector Iohannis. Printre rânduri, această frază arată de unde venim, unde suntem și încotro ne îndreptăm.
Ne așteaptă o rotație guvernamentală, patru rânduri de alegeri și un nou proiect de țară: cum educăm România educată?