Ce sfârșit de gală pentru cel mai puternic binom din politica românească. Traian Băsescu e dovedit turnător al Securității, în timp ce muza sa o rupe la fugă spre sezonul turistic încă nedeschis din Grecia încercând să schimbe apa cu ploșnițe de la tubulatură cu apa turcoaz a Mării Egee.
Vreme de 10 ani, Elena Udrea a fost, uneori, chiar mai puternică decât Traian Băsescu: a împărțit bugetul țării, funcții publice și genți cu șpăgi de milioane de euro. Peste toate, a fost marele gropar al presei românești: a cumpărat jurnaliști la bucată, a desființat, cu un singur telefon, departamente de investigații, iar când primele două variante n-au mers, a găsit a treia cale: a cumpărat ziarul cu totul. Rețeta a fost aplicată fără cusur și pentru unele televiziuni. Dar iată ce revanșă superbă: Elenei Udrea i-a făcut vânt spre celulă tocmai un articol de ziar semnat de echipa lui Tolontan.
Traian Băsescu va ieși pe ușa vilei de protocol în căutarea unui apartament cu trei camere, în timp ce Elena Udrea va păși într-un tiny house cu pat etajat din cartierul rezidențial Târgșor. Să nu-i plângem. Amândoi știu să numere numai de la șase zerouri în sus.
Singura nedreptate e că Alina Bica va face singură shopping în Italia în așteptarea unei extrădări care nu va veni niciodată, în timp ce prietena sa fatală va vâna iar șobolani în celulă. Altfel, Elena Udrea iese din viață publică exact cum a intrat: pe tocuri.